Misiunea mea aici este să te inspir și să te susțin pentru a-ți atinge visele, obiectivele personale și/sau de afaceri. Mă bucur să știu că și tu, ca și mine, ești un permanent șlefuitor al diamantului din tine.
În cursurile mele vreau ca totul să fie SIMPLU, pentru a avea rezultate de excepție. SIMPLU este ușor de aplicat, eficient și puternic!
Cei peste 25 de ani de învățare și practică personală în business mi-au arătat că deseori instrumentele utilizate sunt complicat prezentate, iar complexitatea inhibă adesea acțiunea și dezvoltarea. De aceea am o provocare continuă să simplific, fac asta pentru a-ți oferi scurtături inteligente și ușor de aplicat chiar și în viața de zi cu zi.
Sunt alături de tine, dacă îți dorești să (re)găsești instrumente clar prezentate, care să îți șuștină ideile, și să îți facă acțiunile și mai eficiente, Studiile și experiențele de medic (peste 12 ani), apoi de lider – manager (peste 20 de ani), om de vânzări (permanent) și nu în ultimul rând tată (de aproape 30 de ani) îmi dau încredere că știu despre ce vorbesc și că te pot sprijini cu adevărat în procesul tău de clarificare, eficientizare și nu în ultimul rând de indentificare mai ușoară a obiectivelor personale și/sau de business.
În cei peste 25 de ani de carieră am asistat și consiliat sute de Top Manageri, Middle manageri sau Antreprenori, chiar și ei au temeri și neclarități. Am “antrenat” peste 10 mii de oameni din echipele a mai mult de 250 de organizații, atât din companii mari precum EON, Beiersdorf, UAC, Orange, Coca Cola, cât și din companii antreprenoriale medii sau aflate la început de drum.
Folosesc tehnici de coaching, consultanță și training care accelerează învățarea, asimilarea. Tratez în mod integrat problemele și soluțiile, favorizând acțiunile eficiente ce te ajuta să obții rezultate foarte bune pentru tine și/sau business-ul tău.
Găsești mai multe informații despre mine și mai multe instrumente folosite pe: www.eliaderotariu.ro, www.ManagersAcademy.ro.
Simplitatea ne aduce eficiența și echilibru, ne deschide ochii și mintea!